-

Zeci de tabere de vară, organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos pentru 800 de copii

Zeci de tabere de vară vor fi organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos, în lunile iulie şi august, pentru 800 de copii din judeţul Brăila, în cadrul programului eparhial "Lumina vie a mănăstirii în inima copilăriei".

Acest program implică cele opt protoierii şi opt mănăstiri din eparhie şi se adresează grupurilor catehetice parohiale care sunt înscrise în Programul Catehetic Naţional "Hristos împărtăşit copiilor".

"Sunt organizate grupuri de câte douăzeci de copii care merg la mănăstire unde, pentru o zi, vor desfăşura activităţi liturgice, catehetice, cultural-artistice, vor participa la ateliere de creaţie şi vor beneficia de momente recreative. Programul va continua zilnic cu alte grupuri catehetice, astfel că un număr de aproximativ 800 de copii se vor bucura de aceste activităţi de vacanţă. Ne dorim ca, prin acest program, copiii să cunoască mai bine ortodoxia, să se bucure de cadrul natural în care sunt amplasate mănăstirile, să întâlnească şi alţi copii, să lege prietenii şi să resimtă acest program ca pe o recompensă pentru implicarea lor în viaţa bisericii prin activităţile pe care le susţin în parohiile lor", se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Programul a debutat săptămâna aceasta la Mănăstirea "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon" din Lacul Sărat cu un grup din parohia Viziru de Jos, protopopiatul Însurăţei, şi va continua în toate cele opt protoierii şi opt mănăstiri din eparhie.

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.  

Sursa: AGERPRES